Connect
To Top

Iată cum sezonul rece îţi schimbă starea de spirit în sarcină!

Se estimează că 5% dintre femei suferă de o tulburare afectivă sezonieră (SAD), un tip de depresie care se instalează în zilele mai scurte de iarnă şi durează până primăvara.

Schimbarea stării de spirit în cazul femeilor însărcinate este declanşată de micşorarea zilelor din timpul lunilor de iarnă şi poate fi înrăutăţita de temperaturile scăzute şi de lumina slabă a soarelui. În multe dintre cazuri, apar simptome precum depresie, pierderea interesului chiar şi pentru activităţi plăcute, oboseala. Persoanele cu astfel de simptome dorm şi mănâncă mai mult, spre deosebire de persoanele cu depresie majoră care tind să aibă dificultăţi de somn şi nu au apetit”, afirmă dr. Silviu Istoc, medic primar obstetrica-ginecologie.

Sarcina şi tulburarea afectivă sezonieră

Un mic studiu efectuat pe 19 femei însărcinate cu depresie a constatat că cele evaluate în zilele în care a existat mai puţină lumină naturală (cum ar fi zilele de iarnă) au avut simptome severe, în timp ce cele evaluate într-o zi lungă de vară au avut doar simptome uşoare.

Dar pentru femeile care nu se confruntă deja cu depresie prenatală, cercetarea nu sugerează că sarcina este un factor de risc pentru dezvoltarea SAD. Sarcina poate declanşa depresia, dar sezonul rece poate înrăutăţi şi mai mult starea de spirit”, spune specialistul.

Ce cauzează SAD?

Deşi pare intuitiv că zilele mai întunecate ar putea duce la stări mai proaste, specialiştii cred că apar schimbări în momentul producerii melatoninei, un hormon produs noaptea, care semnalează corpului că este timpul să dormi.

Potrivit acestei ipoteze, oamenii continuă să producă melatonină până mai târziu în dimineţile de iarnă, pentru că soarele răsare mai târziu, făcându-i să se simtă obosiţi atunci când ar trebui să se trezească.

Cum se tratează SAD?

Terapia cu lumină implică şedinţe în faţa unei surse speciale de lumină puternică între 30 de minute şi două ore, la scurt timp după trezire. Pentru persoanele care au o astfel de criză seara, o sesiune rapidă în faţa unei surse luminoase la apus ar putea ajuta, de asemenea.

Cu toate că majoritatea pacienţilor obţin o modificare a stării după terapia cu lumină, un studiu recent realizat de Rohan şi colegii săi a sugerat că terapia comportamentală cognitiva (CBT) ar putea avea un beneficiu mai durabil. Dintre cei 177 de participanţi la studiu, 89 au primit o cutie de lumină timp de şase săptămâni, iar alte 88 au primit şase săptămâni de CBT pentru a învăţa noi moduri de a gândi şi a acţiona în timpul iernii. Cele două grupe au avut rate similare de recurenta  iarna următoare, dar până în a doua iarnă după tratament, doar 27% din grupul CBT au avut un alt moment de SAD, comparativ cu 46% din grupul care a folosit terapia cu lumina.

Nu există nici un motiv că femeile însărcinate care se confruntă cu depresie sezonieră să nu fie eligibile pentru terapie cu lumină sau CBT. Cu toate acestea, se observă că în perioada postpartum femeile care alăptează nu ar trebui să se expună în faţa cutiei de lumină, deoarece lumina puternică ar putea afecta ochii nou-născutului.

Vestea bună este că, în cele mai multe cazuri, depresia asociată cu sezonul de iarnă este tratabilă.

Dacă întâmpinaţi simptome de depresie în timpul sarcinii, este important să vă informaţi medicul ginecolog.

Dr. Silviu Istoc este medic primar Obstetrica-Ginecologie la Spitalul Medicover, în cadrul Departamentului de Medicină Materno-fetala şi Chirurgie Ginecologică Minim Invaziva şi la Clinica ProViţa. Mai multe detalii puteţi citi pe www.dristoc.ro şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/DrSilviuIstoc.

More in Sanatate