Connect
To Top

Rolul estrogenului in dezvoltarea fibroamelor uterine

Fibroamele uterine sunt cele mai frecvente tumori ginecologice cu o importanta medicala semnificativa. Acesta este o excrescenta benigna situata pe peretele uterin. Majoritatea femeilor nu stiu ca au fibroame, simptomele manifestandu-se la doar 20% dintre ele si constand in menstruatii anormale, durere in timpul contactului sexual sau urinari frecvente. S-a dovedit ca mai multi factori genetici, hormonali si biologici contribuie la dezvoltarea si cresterea tumorilor fibroase. Dintre acesti factori, estrogenul are o influenta majora.

Astazi, dr. Silviu Istoc, sef de sectie obstetrica-ginecologie in cadrul Medicover Hospital ne spune tot ce ar trebui sa stim despre estrogen, hormonul femin si cum acesta influenteaza dezvoltarea fibroamelor uterine.

Care sunt functiile estrogenului?

Estrogenul reprezinta hormonul decisiv pentru dezvoltarea sexuala si reproductiva, in special la femei. Termenul “estrogen” se refera la toti hormonii chimici similari din acest grup, care sunt estrona, estradiolul (primar la femeile de varsta reproductiva) si estriolul.

„La femei, estrogenul este produs, in principal, in ovare, dar si de celulele adipoase si de glanda suprarenala. La debutul pubertatii, estrogenul joaca un rol in dezvoltarea asa-numitelor caracteristici sexuale secundare feminine, cum ar fi sanii, soldurile mai largi, parul pubian si parul axilelor”, afirma dr. Silviu Istoc.

Estrogenul ajuta, de asemenea, la reglarea ciclului menstrual, controland cresterea mucoasei uterine in prima parte a ciclului. Daca ovulul femeii nu este fertilizat, nivelul de estrogen scade brusc si incepe menstruatia. Daca ovulul este fertilizat, estrogenul functioneaza cu progesteron, un alt hormon, pentru a opri ovulatia in timpul sarcinii.

Estrogenul controleaza alaptarea si alte modificari ale sanilor, inclusiv la adolescenta si in timpul sarcinii. Este esential in formarea oaselor, actionand imoreuna cu vitamina D, calciu si alti hormoni pentru a descompune in mod eficient si a reconstrui oasele in conformitate cu procesele naturale ale corpului. Pe masura ce nivelul de estrogen incepe sa scada la varsta mijlocie, procesul de reconstructie a oaselor incetineste, femeile aflate in postmenopauza in cele din urma descompunand mai mult os decat produc. Acesta este motivul pentru care femeile aflate in postmenopauza au de patru ori mai multe sanse de a suferi de osteoporoza decat barbatii

Cum poate influenta estrogenul cresterea fibromului uterin?

„In cele mai multe cazuri, fibroamele uterine apar dupa varsta de 25 de ani, ele continand anumite enzime care transforma androgenii (hormoni masculini produsi de ovar si de glanda suprarenala) in estrogen. Avand loc la nivelul celulelor fibromatoase, procesul face ca acestea sa contina un nivel mai ridicat de estrogen decat restul corpului”, adauga dr. Silviu Istoc.

Estrogenii in exces, actionand asupra uterului, induc modificari la nivelul endometrului si miometrului. Mucoasa endometrului se hipertrofiaza si hiperplaziaza si, datorita retentiei hidrice, se edematiaza, vasele endometrice prolifereaza si devin pletorice. Ca urmare, apar modificari ale ritmicitatii ciclurilor menstruale si ale duratei si fluxului menstrual. Perpetuat in timp, efectul estrogenilor in exces poate transforma mucoasa intr-o hiperplazie glandulo – chistica cu meno-metroragii puternice.

Medicul ginecolog poate detecta prezenta fibromului prin ecografie pelvina sau examen clinic pelvin. In cazul in care fibromul necesita tratament, acesta poate fi indepartat prin operatia laparoscopica, operatie cu recuperare rapida si care ofera posibilitatea de a ramane insarcinata si dupa eliminarea fibromului.

Specialist in obstetrica-ginecologie, dr. Silviu Istoc este pasionat de chirurgia ginecologica minim invaziva si de medicina materno-fetala. Este sef de sectie obstetrica-ginecologie in cadrul Medicover Hospital, si coordonator al Compartimentului pentru Sarcina Incipienta. Cu o formare in Germania, Doctorul Silviu Istoc s-a intors acasa, pentru a ajuta pacientele din Romania, sa aduca pe lume copii sanatosi; marturie in acest sens, stau numeroasele interventii chirurgicale noninvazive pentru restabilirea fertilitatii.

More in Sanatate