Connect
To Top

Ziua națională a Femeilor #PeToc – o ediție la înălțime

2018 este al patrulea an consecutiv când FashionUP sărbătorește femeia #PeToc printr-un eveniment dedicat. Această declarație de feminitate a fost conturată vinerea trecută în jurul ideii de women empowering women.

Pe 14 septembrie, invitații din rândul presei, bloggerilor și iubitorilor de modă au putut vedea expoziția realizată împreună cu tinerele fotografe Raluca-Ioana Chipriade, Costina Purice, Oana Parache, Cosmina Conțu și Alexandra Bușcu. Imaginile au ilustrat femeia în viziunea fiecăreia: eclectică, independentă, visătoare.

Alături de fotografiile cu focus pe tocurile seducătoare, modele spectaculoase de pantofi din colecția de toamnă au fost prezentate într-o mini galerie fashion, pentru mai multă inspirație în noul sezon.

« Proiectul #PeToc a început ca o sărbătorire a feminității, dar pe măsură ce am continuat cu edițiile din fiecare an ne-am dat seama că tocurile sunt mult mai mult decât atât. Indiferent de dimensiunea sau forma lor, tocurile au puterea să dea femeilor încrederea și curajul de a face lucruri extraordinare», spune Mira Anghelescu, directorul de operațiuni FashionUP.

Evenimentul a avut loc la SwitchLab, cu sprijinul Douglas, Strongbow, Touching Art Cocktail, Cointreau, Books Express, Tartelicious și The Flower Society.

În această perioadă, peste 3.500 de modele de încălțăminte cu toc de pe www.fashionup.ro au reduceri speciale și o serie de fashion bloggeri oferă cadouri cu stil celor care adoră pantofii.

 

More in Fashion