Connect
To Top

Sarcina la 20 de ani versus sarcina la 30 de ani

Maternitatea este una dintre cele mai frumoase experiente ale unei femei. Varsta la care sa devina mamaca se stabileste de fiecare femeie in parte in functie atat de factori personali, cat si biologici. O sarcina la 20 de ani este cu totul diferita fata de una la 30 de ani.

Astazi, dr. Silviu Istoc prezinta care sunt diferentele intre a ramane insarcinata la 20 de ani fata de varsta de 30.

Varsta de 20 de ani, perioada de fertilitate maxima

Specialistii spun ca fertilitatea femeilor atinge punctul maxim la varsta de 20 de ani. Astfel, dintr-o perspectiva strict biologica, acesta este cel mai bun deceniu pentru a concepe si a da nastere unui copil.

Pe masura ce anii trec, ovarele imbatranesc impreuna cu restul corpului, iar calitatea ovulelor se deterioreaza treptat. De aceea, ovulele unei femei mai tinere sunt mai putin susceptibile la anomalii genetice care cauzeaza sindromul Down si alte malformatii congenitale decat cele ale unei femei mai in varsta.

Riscul de avort spontan este, de asemenea, mult mai mic: este de aproximativ 10% pentru femeile de 20 de ani, 12% pentru femeile de 30 de ani si 18% pentru femeile de la mijlocul pana la sfarsitul varstei de 30.

„Sarcina este adesea mai usoara din punct de vedere fizic pentru femeile de 20 de ani, deoarece exista un risc mai mic de complicatii de sanatate, cum ar fi hipertensiunea arteriala si diabetul. De asemenea, este mai putin probabil sa ai probleme ginecologice, cum ar fi fibromul uterin, care adesea devine mai problematic in timp” afirma dr. Silviu Istoc.

In cele din urma, femeile mai tinere au mai putine sanse sa aiba o nastere prematura sau bebelusi cu o greutate mica la nastere decat femeile trecute de 35 de ani.

Varsta de 30 de ani, perioada de maturitate si constientizare deplina

Daca vorbim de sarcina la 30 de ani, acesta reprezinta un deceniu al maturitatii si al puterii depline. Femeile care au avut o viata profesionala foarte activa intre 20 si 30 de ani, adesea se simt pregatite emotional de a deveni mame cand trec de 30 de ani.

Fertilitatea incepe sa scada la 30 de ani, dar aceasta schimbare se produce gradual, aproximativ in urmatorii cinci ani. Continua sa scada dupa varsta de 35 de ani, prabusindu-se la 38 de ani. Declinul este explicat mai ales prin faptul ca ovulele femeii imbatranesc si sunt mult mai greu de fertilizat.

Sansele de a naste prin cezariana sunt aproximativ duble la femeile intre 35 si 39 de ani decat la cele de 20-30 de ani, intrucat travaliul tinde sa dureze mai mult la femeile de varsta mai inaintata.

Sarcina dupa 30 de ani ar putea avea un risc crescut pentru urmatoarele:

  • Avort spontan sau pierderea timpurie a sarcinii;
  • Defecte congenitale;
  • Nasterea prematura;
  • Bebelusi cu greutate redusa la nastere;
  • Diabet zaharat gestational;
  • Hipertensiune arteriala indusa de sarcina;
  • Risc ridicat de sarcina ectopica.

Insa, un stil de viata sanatos va creste sansele pentru ca femeia sa ramana gravida si sa aiba o sarcina sanatoasa, la 30 de ani.

Specialist in obstetrica-ginecologie, dr. Silviu Istoc este pasionat de chirurgia ginecologica minim invaziva si de medicina materno-fetala. Este sef de sectie obstetrica-ginecologie in cadrul Medicover Hospital si coordonator al Compartimentului pentru Sarcina Incipienta. Cu o formare in Germania, Doctorul Silviu Istoc s-a intors acasa, pentru a ajuta pacientele din Romania, sa aduca pe lume copii sanatosi; marturie in acest sens, stau numeroasele interventii chirurgicale noninvazive pentru restabilirea fertilitatii.

More in Sanatate